Politica de anulare și retur

Această politică explică ce se întâmplă dacă vrei să anulezi sau să modifici o comandă și cum tratăm produsele neconforme. Se completează cu Termenii și condițiile.

1. De ce florile nu se pot returna

Toate produsele noastre sunt flori proaspete, perisabile, realizate la comandă după alegerile tale. Potrivit art. 16 lit. c) și d) din OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor, aceste produse sunt exceptate de la dreptul de retragere de 14 zile. Un produs livrat conform comenzii confirmate nu poate fi returnat și nu se rambursează.

2. Anularea comenzii de către client

  • Florile se comandă la furnizor la volum exact, pentru fiecare eveniment. O comandă poate fi anulată fără costuri cât timp florile nu au fost încă comandate la furnizor. Anunță-ne cât mai devreme; îți confirmăm telefonic dacă anularea mai este posibilă și, dacă e cazul, ce costuri au fost deja angajate.
  • Dacă florile au fost deja comandate sau produsul a fost realizat, costurile angajate se rețin din suma plătită, iar diferența se rambursează.
  • Sumele de rambursat se returnează prin aceeași metodă de plată folosită la comandă (cardul folosit sau contul din care s-a făcut transferul), în cel mult 14 zile de la confirmarea anulării.
  • O comandă cu plata prin transfer bancar care nu a fost încasată nu este confirmată; nu există nimic de rambursat.
  • Anularea se comunică la +40774176256, telefonic sau pe WhatsApp, cu numărul comenzii.

3. Modificarea comenzii

  • Data, intervalul, adresa de livrare sau datele destinatarului se pot modifica telefonic, cu cel puțin o zi înainte de livrare, în funcție de disponibilitatea programului nostru.
  • Compoziția produsului se poate modifica cât timp florile nu au fost comandate la furnizor. Diferențele de preț se achită sau se rambursează înainte de livrare.

4. Anularea de către noi

Dacă nu putem onora comanda (flori indisponibile pe piață, forță majoră, imposibilitate de livrare la adresa indicată), te anunțăm cât mai repede și îți propunem o alternativă. Dacă nu o accepți, rambursăm integral suma plătită, în cel mult 14 zile.

5. Pachete de decor

Pentru pachetele de decor și decorul complet, condițiile de anulare, de modificare și de restituire a avansului sunt cele din oferta scrisă acceptată la rezervarea datei. Elementele închiriate pierdute sau deteriorate se achită la valoarea din lista de inventar.

6. Produs neconform sau deteriorat

  • Dacă produsul livrat diferă semnificativ de cel confirmat (altă compoziție decât cea din pagina produsului și din confirmarea telefonică) sau ajunge deteriorat, anunță-ne în ziua livrării, cu fotografii, la +40774176256, telefonic sau pe WhatsApp.
  • Rezolvăm prin înlocuire, în cel mai scurt timp posibil, sau, dacă înlocuirea nu mai este utilă (evenimentul a trecut), prin rambursarea parțială sau integrală a sumei, în cel mult 14 zile, prin aceeași metodă de plată.
  • Nu reprezintă neconformitate: variațiile naturale de nuanță sau de varietate față de fotografie, în limitele stilului și cromaticii comandate; gradul diferit de deschidere a florilor; înlocuirea unei flori indisponibile cu una echivalentă, comunicată la confirmare; diferențele de ambalaj sau panglică.
  • Reclamațiile primite după ziua livrării nu pot fi verificate obiectiv, florile fiind perisabile, și se analizează de la caz la caz.

7. Livrare nereușită

Dacă destinatarul nu este găsit la adresă în intervalul ales, telefonul nu răspunde sau adresa este greșită, te contactăm pentru a stabili cum și când predăm produsul. Predarea către o persoană aflată la adresă (membru al familiei, recepție, personalul locației) reprezintă livrare efectuată. Nu există ridicare de la atelier.

8. Contact

Pentru orice situație legată de o comandă: +40774176256 (telefon / WhatsApp), cu numărul comenzii la îndemână.